Posts Tagged ‘Arena’

Arena din Verona

Cum a fost la concertul Placido Domingo de la Arenele Romane … din Verona

Mi-a propus de multă vreme să particip la un asemenea concert. Încă de când se difuzau live asemenea concerte în sălile de cinema de la mall. Acum ceva timp am pus ochii pe unul dintre obiectivele de acest gen mai accesibile. Amfiteatrul Roman de la Verona are spectacole toata vara. Sunt în special spectacole de operă și din când în când, dacă ai noroc ca mine, poți vedea și monștrii sacri precum Placido Domingo. Tenorul italian are 76 de ani așa că a fost printre ultimele ocazii de a-l vedea live.

Spectacolul s-a numit Zarzuela, a durat 3 ore și a fost axat pe arii și canțonete în limba spaniolă. Audiția a fost excelentă. Protagoniștii spectacolului aveau microfoane ce erau amplificate doar în două boxe foarte mici, de apartament aș spune. Consider că nici astea nu erau necesare pentru că la un moment dat am auzit chiar și pașii dansatorilor pe scenă fără nici o amplificare. Și credeți-mă că am stat foarte sus pe treptele de piatră, la cele mai ieftine locuri de 25 de euro. Priveliștea de la aceste locuri înalte a fost însă spectaculoasă mai ales atunci când s-au stins luminile și s-au aprins lumânări. Stagiunea de anul ăsta s-a închis, însă au fost publicate deja pe site-ul arenei spectacole din 2018. Eu o să revin cu siguranța mai ales că am primit și un vaucher la achiziționarea biletelor.

Arena din Verona iulie 2017

Una peste alta a fost minunat să ascult un mare maestru la lucru și recomand tuturor să încerce această experiență.

Cheltuieli City Break Verona

Cheltuielile cu week-end-ul la Verona nu au fost mari deloc. Am luat bilete de avion la cursa Wizz Air către Bergamo (aeroport ce deservește și orașul Milano). Biletele au costat 70 de euro dus-întors inclusiv taxele de aeroport. Cazarea a fost 100 de euro de persoană într-un bungalow în mijlocul unei podgorii unde a fost superb. Îmi propun să fac un articol separat cu fotografii și imagini de aici. Avantajul a fost că am fost 4 persoane și am împărțit câteva costuri. Printre ele este și costul cu închirierea mașinii care a fost cam 30 de euro de persoană. De ceva vreme eu iau mașină numai de la Europcar și am scris aici de ce.

Cazare Verona

Dacă nu ai timp poți apela la serviciile unei agenții de turism pentru a cumpăra un city break Verona. Destinația este foarte apreciată și prețurile pot fi foarte bune. Am văzut și oferte sub 100 de euro pentru 3 nopți de cazare cu transport cu avionul. Important este să se suprapună și cu spectacolul ales de tine. 

Obiective turistice Verona și împrejurimi

Am stat 4 zile în zonă și am avut timp să vizitez atât Verona cât și imprejurimile.
_________________________________

Poze inedite din calatoriile mele am pe Instagram INTRA AICI.

Citeste mai mult

Inca nu te-ai inscris la newsletter ?

Vei primi cate un email de fiecare data cand mai scriu cate ceva.

Alătură-te celorlalți 1.496 de abonați

This error message is only visible to WordPress admins

Error: No connected account.

Please go to the Instagram Feed settings page to connect an account.

Contact

Facebook
Email

Statistici blog

  • 392.272 vizite

Translate

SOCIAL

Cadou 45 euro - Cazare Airbnb

Vreau 45 euro cadou