Thassos

Cum sunt campingurile în Thassos #vanlife

Thassos a fost prima destinație aleasă pentru o călătorie mai lungă cu noul nostru campervan și a fost minunat. Toată lumea a fost în Thassos și eu nu ajunsesem. Este într-adevăr insula grecească cea mai populară printre români. Suntem peste 60% dintre turiștii prezenți aici și odată cu acest lucru vin și lucruri bune și lucruri mai puțin bune.

Printre cele bune se numără faptul că găsești meniuri în română aproape la orice restaurant sau că de multe ori te poți descurca chiar cu limba natală prin insulă.

Printre lucrurile neplăcute cu care vin turiștii conaționali este „fenomenul Mamaia”. Nu-mi plac românii care cred că sunt proprietarii insulei și se comportă ca atare. 

De aceea am ales de multă vreme turismul de camping și credeți-mă prin campinguri întâlnești mult mai puțini români și cei care ajung prin aceste locuri sunt liniștiți, prietenoși, calmi, negălăgioși, adaptați condițiilor specifice acestor locuri unde totul este la comun.

Și alt lucru neplăcut a fost impresia pur personală că nu am plecat de acasă. Prea se auzea peste tot numai dulcele grai natal și aveam impresia că sunt în weekend pe „minunatul” nostru litoral.
Thassos este o insulă mică care se poate înconjura cu mașina în câteva ore. Interiorul este muntos și cam greu accesibil. Sunt foarte multe plaje superbe, taverne și vei regăsi în multe locuri spiritul grecesc autentic. Dacă nu vrei să stai la camping ca mine îți recomand cazarea prin Airbnb pentru care am un vaucher de 45 de euro pentru tine pe care îl poți folosi la următoarea ta cazare.

Cum e drumul până în Thassos?

Prin Bulgaria drumul este ca pe la noi. Nu sunt autostrăzi și nici drumuri expres, prin urmare faci cam 7 ore până la vama cu Grecia. Vama este mică așa că este bine să eviți orele aglomerate. Cel mai bine este să ajungi seara sau după prânz. Vameșii au vrut neaparat să vadă ce este în van. Mă rog având în vedere că arată incă ca o dubă de marfă, poți ascunde ușor câțiva emigranți.

Atenție la vignieta de Bulgaria. Acum este electronică și sunt camere de verificare peste tot.

După ce intri în Grecia vei avea drum expres și autostradă care se platește, dar foarte puțin. După încă vreo 120 de km ajungi la ferryboatul de la Keramoti, care pleacă cam o dată la 45 de minute. Sunt curse toată ziua de la 5 dimineața până pe la 11 seara. Tot cam 45 de minute faci și până în Thassos cu ferryboatul, deși ditanța este destul de mică și insula se vede bine de pe mal. Pe ferryboat te poți distra hrănind pescărușii. Pe mine m-a costat traversarea cam 34 de euro pentru van și 3 persoane.  

Ferryboat Thassos

În total dacă ai noroc faci cam 9 ore până pe insulă. Dacă vrei să faci economie, fă plinul în Bulgaria sau în zona Keramoti. Pe insulă carburantul este ceva mai scump.

Cum sunt campingurile în Thassos?

Am ajuns la sfărșitul lui august 2019 pe insulă și campingurile erau încă destul de aglomerate.

Am stat în trei campinguri:
Mai sunt încă vreo 2-3 campinguri, dar astea sunt cele mai căutate. Sunt de asemenea și foarte multe locuri unde poți sta peste noapte în afara celor amenajate, dacă ai un camper sau un motorhome. Majoritatea plajelor au locuri retrase unde poți înnopta și credeți-mă sunt superbe. Noi am ales campingurile pentru că încă nu suntem independenți total și aveam nevoie de toaletă, duș sau curent. 

Camping Golden Beach

Camping Golden Beach Thassos

Aici am stat cel mai mult. Este de altfel cel mai mare camping din insulă și cel mai frumos, aș spune. Plaja este imensă cu nisip alb și vei găsi întotdeauna un loc retras sau unul pe șezlong. În continuare în Grecia șezlongurile nu se plătesc. Vei primi vizita unui chelner bronzat, în șlapi și slipi care te v-a întreba ce vrei de la bar. Pentru contravaloarea unei beri (2-3 euro) te poți bucura de confortul șezlongului o zi întreagă.

În acest camping ai tot confortul: internet, dușuri, wc-uri, frigidere, locuri de spălat vasele, terase pe plajă sau în interior, loc de proiecție filme seara, televizor pe lângă recepție, magazine ieftine și o grămadă de taverne ieftine în apropiere. Spațiile comune sanitare sunt foarte curate și mai mult decât suficiente.

Vei găsi de asemenea și corturi sau rulote de închiriat, în cazul în care nu ai chef să le cari pe ale tale. Astea sunt însă foarte căutate, mai ales de greci și te sfătuiesc să le rezervi din timp, mai ales pe cele cu vedere la mare.



Este multă umbră de la copacii din jur, dar vei avea nevoie de o prelată dacă îți place somnul de prânz. Cu ocazia asta am testat și izolația vanului și am constatat că lucrarea făcută de mine rezistă excelent. Am putut dormi chiar și la prânz înăuntru, dar cu ușa deschisă recunosc.

Camping Golden Beach Thassos

Fotografii împătimiți trebuie să știe că acest camping este orientat către răsărit, așa că dacă te pasionează acest gen de fotografii, trebuie să te scoli de dimineața. Avantajul începutului de septembrie este că soarele răsare pe la 7 dimineața. Dezavantajul este că se va face umbră pe plajă destul de devreme, pe la 6 la sfârșit de vară.

Stațiunea este destul de vie, mai ales seara și de multe ori ai nevoie de rezervare la restaurantele mai populare. Sunt și terase mai ieftine cu deliciosul gyros pe care îl poți savura pentru 5-6 euro.
Stațiunea este destul de mare și ar fi fost bune niște biciclete. La ora la care scriu acest articol … pe ger și frig, acest amănunt este deja rezolvat 🙂

Dacă te hotărăști să cumperi produse de la magazin, pentru micul dejun de exemplu, vei cheltui sume asemănătoare cu cele de pe al noi.

Am stat 5 nopți în acest camping și am plecat doar pentru că fiind prima dată în Thassos vroiam să ne facem o părere generală și să explorăm mai mult.

Cât costă un camping în Thassos?

Prețul cazării la camping în Thassos diferă în funcție de sezon, de modul în care campezi (la cort sau cu camperul), de facilitațile de care ai nevoie (ex. curent) și de numărul de persoane. 

Noi am plătit aproximativ 10 euro de persoană pe noapte, în condițiile în care am stat cu vanul și am avut nevoie și de curent. Acest preț a variat foarte puțin de la un camping la altul.

Camping Pefkari

Pefkari Thassos
Am ajuns aici pentru aspectul de „Vama Veche” al stațiunii, care de altfel este foarte mică. Vei găsi mult mai puține restaurante, care însă sunt marea majoritate pe plajă. Vei găsi însă și foarte puține magazine și din această cauză oferta este cam restrânsă.

Campingul este mult mai mic. Avantajul este că poți ajunge foarte repede la plajă, magazine sau taverne. Apropo de plajă, aceasta este mult mai îngustă și cu pietre, atât pe plajă cât și în mare. Avantajul este al celor care preferă snorkerling-ul pentru că am văzut o grămadă de pești prin apă.

Camping Pefkari Thassos

Campingul este localizat tot pe plajă și locurile din față au o priveliște superbă. Aceste locuri vin însă cu neajunsul lipsei umbrei. Noi am stat în rândul doi, sub măslini unde îți puteai petrece liniștit chiar și după-amiezile.

Campingul este orientat aproape spre vest și am admirat de aici cel mai minunat apus de soare, timp de câteva ore, dăruite de Dumnezeu.

Pefkari beach Thassos

Am plecat însă după două nopți, pe motiv de turiști foarte gălăgioși … români. Precizez că nu stăteau la cort, ci la niște camere care se aflau însă in apropierea noastră. Asta a fost după părerea mea greșeala proprietarilor camping-ului care au amestecat cazarea la cort cu cea în căsuțe, într-un camping mult prea mic pentru așa ceva.

Camping Dedalos

Am stat aici doar o noapte, din păcate și cu siguranță voi mai reveni. A fost cel mai liniștit și mai ieftin camping din Thassos. Spațiile de campare sunt destul de puține, despărțite de mare de niște spații înierbate comune. Micul dejun și cafeluța de dimineață luate direct pe malul mării au rămas memorabile.

Dedalos Thassos

Faptul că este un camping foarte aerisit, duce la o pace și o liniște care m-au dus cu gândul la adevărata Grecie.

Campingul este orientat chiar spre apus și singurul pe care l-am admirat a fost un pic acoperit de nori, dar suficient de frumos ca să mă determine să îmi doresc să revin la anul poate în perioada în care copii români cunt la școală 🙂

Plaja este îngustă și în apă sunt pietre și arici de mare în primii 50 de m, apoi este nisip. Vei putea face baie doar dacă ști să înoți.

Ce plaje recomand în Thassos?

Glifoneri

Am vizitat desigur vestitele Marble Beach sau Paradise Beach dar le-am preferat pe cele mai retrase sau mai puțin accesibile. Recomand plaja Glifoneri, foarte mică și mai puțin cunoscută. Mi-a recomandat-o un prieten și nu a greșit. Este străjuită de pini și nu are mai mult de 150 de m lungime. Are nisip fin și priveliști minunate.

Mi-au plăcut în general plajele mici pe pe partea vestică a insulei. Sunt mult mai retrase și mai puțin umblate. Asta poate și pentru că nu prea sunt hoteluri pe aici.

Golden Beach Thassos

De departe însă cea mai mare și mai frumoasă este plaja Golden Beach. 

Plaja Potos Thassos

Mi-a plăcut însă și altă plajă destul de lungă și cu nisip numită Potos.

Unde recomand să mâncați în Thassos?

Pefkospilia Thassos

Mi-a plăcut foarte mult mâncarea la Taverna Pefkospilla aflată tot pe partea vestică a insulei. Taverna este chiar pe plajă și dacă mănânci aici poți sta pe șezlonguri cât vrei fără să mai plătești nimic.

Și plaja Glifonieri de care am pomenit mai sus are o tavernă minunată.

În Golden Beach mi-a plăcut mult mâncarea la Taverna Finikas care este foarte populară și unde poate ar fi bine să rezervi masă, mai ales pentru cină.

bouyourdi

Am descoperit în Thassos un fel de mâncare delicios – bouyourdi. Un amestec de branza si legume pus la cuptor.

Ce am mai vizitat prin Thassos?

Giola Thassos
La Giola nu mi-a plăcut deloc. Se merge foarte mult prin căldură ca să ajungi la o gaură suprapopulată unde poți sări unul în capul altuia în apă. Urcarea înapoi la parcare este ucigătoare, pe căldură mai ales. Aici dai de o terasă cu prețuri aberante. Dacă nu cumperi ceva de aici, plătești parcarea.

Panagia Thassos

Sătucul Panagia însă mi-a plăcut mult. Are un farmec tradițional grecesc și uleiul de măsline făcut la fabrica de aici este foarte bun și ieftin (5 euro litrul și este presat la rece).

Kastro Thassos

Tassos este o insulă muntoasă. Cel mai înalt vărf trece de 1.000 de m și nu prea am explorat această parte centrală a insulei. Am ajuns însă totuși în satul Kastro. Multe case de piatră, aproape dărâmate, câteva reconstruite pentru case de vacanța ale localnicilor și un singur rezident permanent care are singura tavernă de aici. Locul este sterp dar interesant și merită o vizită. Poate până ajungeți voi va prinde mai multă viață. În centru insulei în munți este și un camping destinat pasionaților de astronomie.  Nu am ajuns acolo. Poate data viitoare.
_________________________________

Poze inedite din calatoriile mele am pe Instagram INTRA AICI.

Tags: , , , , , , , , ,

Trackback from your site.

calator365.ro

Urmariti calator365.ro pe Facebook.

Leave a comment

You must be logged in to post a comment.

Inca nu te-ai inscris la newsletter ?

Vei primi cate un email de fiecare data cand mai scriu cate ceva.

Alătură-te celorlalți 1.495 de abonați

This error message is only visible to WordPress admins

Error: No connected account.

Please go to the Instagram Feed settings page to connect an account.

Contact

Facebook
Email

Statistici blog

  • 395.731 vizite

Translate

SOCIAL

Cadou 45 euro - Cazare Airbnb

Vreau 45 euro cadou