Posts Tagged ‘Austria’

Schi Austria

Cum a fost la schi in Austria ?

Intre 2 si 9 februarie am fost și eu pentru prima oară la schi în Austria. Dacă toți prietenii mei fuseseră de mai multe ori deja, eu rămăsesem mult în urmă și era o experiență pe care neaparat nu voiam să o ratez. Deși am fost în vacanță copiilor, nu a fost nici o problemă ca anul trecut la Bansko în Bulgaria. Deși aici ajung foarte mulți români multitudinea de stațiuni și de pârtii face ca aglomerația să fie inexistentă.

Am schiat pe Ghețarul Stubai și am locuit în sătucul Milders la vreo 15 km de transportul pe cablu.

Scriu articolul acesta în martie când deja la noi sunt aproape 20 de grade dar în Austria pe ghețar am văzut schiori chiar și vara. Oricum sezonul de schi acolo este mult mai lung decât la noi așa că încă mai puteți pleca. Sau poate la anu’.

Transportul



Am ales să facem drumul până în Austria cu mașina și a fost foooooarte lung. Cele 4 zile petrecute pe drum mă fac să mă gândesc dacă merită efortul având în vedere că poți ajunge cu avionul doar în câteva ore până la Insbruck și apoi cu un autobuz mai ai cam o jumătate de oră maxim de parcurs.

Dacă stai doar cinci zile ca mine, părerea mea este că este mult mai eficient să ajungi aici cu avionul fie prin Bruxelles și apoi Insbruck cu TUI fie la Munchen și apoi cu trenul.

Cauta bilete de avion Austria

Drumul cu mașina m-a costa 83 de euro în condițiile în care am fost 4 în mașină. Cu avionul este adevărat că ieșeam mai scump dar ajungeam muuuuult mai repede. Avantajul a fost că am putut lua mai multă mâncare cu noi și că ajungeam mai comod la pârtie. Sunt autobuze incluse în prețul schipass-ului pe care le poți lua până la pârtie. Este adevărat că luând mașina cu noi am ieșit mai ieftin și la transport și la mâncare. Dacă mergeți mai multe zile este clar mult mai avantajos să mergeți cu mașina. Voi decideți.

Așa ca un pont dacă mergeți cu mașina puteți face plinul foarte ieftin aici. Motorina la această stație era 1,09 euro litrul în timp ce pe toată autostrada sărea de 1,5 euro litrul. Motorina în stațiunile unde stăteam noi era în jur de 1,3 euro litrul.

Cazarea



Cazarea am avut-o într-un apartament într-o pensiune foarte drăguță. Am stat 6 în apartamentul ce avea 2 dormitoare și un living cu bucătărie. În acest fel minunat cazarea m-a costat 132 euro/6 nopți. De la fereastra bucătăriei se vedea ghețarul. La televizor rula un post de televiziune local cu toate informațiile despre starea pârtiilor, temperatură, viteza vântului și camere video live. Au fost foarte bune atunci când într-o zi la noi era ceață mare, dar pe camere vedeam că sus pe pârtii este soare.

Cauta cazare în Austria

Pensiunea avea și saună pe care am folosit-o cu spor pentru că este foarte bună relaxarea asta după o zi de schi. În stațiunea vecină era și o piscină la care am fost odată. Vreo 10 euro intrarea.

Mâncarea



Mâncarea este destul de scumpă. La restaurantele de pe pârtie nu te poți aștepta să mănânci sub 15 euro de persoană. O bere costă peste 4 euro.

După ce am mâncat chestia aia de mai sus și nu am mai putut schia deloc în ziua aia, am cam scurtat mesele de la prânz. Am preferat să gătim noi câte ceva seara și dimineața și să mai scutim astfel niște bani. În acest fel minunat nu am cheltuit mai mult de 70 de euro pe mâncare în total excursie.

Cum a fost schiul În Austria ?



Schipass-ul costă în jur de 40 de euro pe zi. Am avut o reducere de 10% pentru că eram cazați în zonă. În comparație un schipass la Poiana Brașov cost cam 30 de euro și practic nu vei primi nici 10% din ce primești în Austria. 

La baza pârtiilor te așteaptă 2 gondole dintre care una nouă imensă în care intră câteva zeci de oameni. Gondolele se opresc la Mittlestation de unde pleacă o rețea impresionantă de telescaune și teleschiuri.

Sunt zeci de kilometrii de pârtii absolut superb întreținute și nu te vei plictisi niciodată. Sunt pârtii de toate dificultățile. Eu am preferat să mă încălzesc pe pârtiile ușoare – albastre și să schiez toată ziua pe pârtiile medii – roșii. Sunt și pârtii negre dar nu am fost decât pe căteva porțiuni mici.



Pârtiile excelente asociate cu peisajele fantastice te fac să uiți tot efortul pe cre l-ai depus ca să ajungi aici și vei dori cu siguranță să revii. Prietenii mei veneau cred că a 10-a oară aici. Experiență de schii este de vis și nu voi uita această vacanță prea curând.

Concluzie



Experiența totală de schi în Austria este mult superioară celei din Bulgaria și nici nu se poate compara cu ce se întâmplă pe la noi. Merită cu prisosință o vacanță la schi aici. Am plătit cu 30% mai mult decât în Bulgaria dar drumul este mult mai lung. În total 7 zile de vacanță m-au costa sub 550 euro. Dacă stau să clculez bine m-a costat tot cam în Bulgaria dar am primit însutit mai mult.

Despre schiul în România – nimic. Nici nu mâ gândesc cât m-ar costa o săptămână de schi la Poiana Btașov.

Păcat.

Am să mai arunc așa câteva peisaje la întâmplare ca să nu uit frumusețile de pe acolo.



















_________________________________

Vrei sa fiu consilierul tău pe probleme de vacante ieftine INTRA AICI.

Citeste mai mult
Putterersee Camping Austria

Cel mai frumos camping din Austria

Este vorba evident de cel mai frumos camping din Austria dintre campingurile pe care le-am vizitat eu în excursia de anul acesta. Evident că nu m-am cazat în toate și evident că este o alegere subiectivă. Austria are sute de campinguri și eu am vizitat doar vreo 10-12.

Camping Putterersee Austria

Campingul se află pe malul unuia dintre cele mai mici lacuri pe care le-am vizitat în Austria dar amplasarea și priveliștile sunt superbe. Au fost însă 2 zile superbe la Camping Putterersee. Ca deobicei am zis că stăm o noapte aici și am rămas 2. Am plecat cu mari regrete și cu promisiunea că ne vom petrece un concediu întreg aici.

Camping Austria

Camping Austria

Prima impresie a fost evident gazda noastră care a ținut să ne dea cel mai bun loc din camping. Am stat pe un deal cu o priveliște superbă în toate direcțiile, lângă internet, curent electric și foarte aproape de baie, spălător vase, dușuri.

Campingul este înconjurat de peisaje superbe, piste de biciclete pe care le-am folosit intens, iar apusul și răsăritul sunt neprețuite.



Nu trebuie să insist pe faptul că nici un vecin nu ne-a deranjat și că ne-am împrietenit și salutat cu toți cei din jurul nostru. Campingul are o terasă unde poți bea o bere și mânca ceva ca mai toate campingurile din Austria de altfel.
_________________________________

Vrei sa fiu consilierul tău pe probleme de vacante ieftine INTRA AICI.

Citeste mai mult

Pe ce parte se circula în ….

left driving countries

Dacă vrei să călătorești într-o țară exotică și vrei să închiriezi o maşină, unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le știi este pe ce parte se circulă. Apoi interesează-te dacă permisul auto românesc este valabil (asta te sfătuiesc să verifici pe saitul mae). În Japonia de exemplu am avut surpriza să constat că permisul românesc nu este valabil. Mai multe sfaturi despre închirierea unei mașini am scris aici.

Pe noi românii, obișnuiți să circulăm pe dreapta, evident că ne interesează în ce țară se circulă pe stânga. Așa că în tabelul următor am evidențiat cu roșu acest lucru.

Din experiență vă spun că un șofer obișnuit să conducă pe dreapta ca noi îi trebuie 2-3 zile de acomodare și nu v-a avea nici o problemă cu circulația pe stânga. Cea mai importantă chestiune pe care trebuiie să o învățați este să vă asigurați prima oară în dreapta când pătrundeți într-o intersecție. Sfatul meu este de asemenea să începeți circulatul pe stânga cu un scuter sau cu o mașină cu transmisie automată.

Lista ţărilor în care se conduce pe stânga sau pe dreapta

Abu Dhabi    Dreapta

Afghanistan Dreapta

Albania Dreapta

Algeria Dreapta

Samoa Americană   Dreapta

Andorra   Dreapta

Angola Dreapta

Anguilla Stânga

Antigua şi Barbuda Stânga

Argentina Dreapta

Armenia   Dreapta

Aruba    Dreapta

Australia Stânga

Austria Dreapta

Azerbaidjan Dreapta

Azore    Dreapta

Bahamas Stânga

Bahrain Dreapta

Insulele Baleare   Dreapta

Bangladesh Stânga

Barbados Stânga

Belarus Dreapta

Belgia   Dreapta

Belize   Dreapta

Benin    Dreapta

Bermuda  Stânga

Bhutan Stânga

Bolivia Dreapta

Bonaire Dreapta

Bosnia şi Herţegovina Dreapta

Botswana Stânga

Brazilia Dreapta

Insulele Virgine Britanice Stânga

Brunei   Stânga

Bulgaria   Dreapta

Burkina Faso   Dreapta

Burma (officially Myanmar) Dreapta

Burundi Dreapta

Cambodgia   Dreapta

Camerun Dreapta

Canada Dreapta

Insulele Canare    Dreapta

Capul Verde Dreapta

Insulele Cayman Stânga

Republica Central Africană Dreapta

Chad Dreapta

Insulele Channel (Guernsey & Jersey)   Stânga

Chile Dreapta

China    Dreapta

Insula Crăciunului   Stânga

Insulele Cocos (Keeling) Stânga

Columbia Dreapta

Comore   Dreapta

Republica Democrată Congo Dreapta

Republica Congo Dreapta

Insulele Cook Stânga

Costa Rica    Dreapta

Coasta de Fildeş Dreapta

Croaţia Dreapta

Cuba Dreapta

Curaçao   Dreapta

Cipru Stânga

Cehia    Dreapta

Danemarca   Dreapta

Djibouti Dreapta

Dominica Stânga

Republica Dominicană Dreapta

Dubai    Dreapta

Timorul de Est (Timor-Leste) Stânga

Ecuador   Dreapta

Egipt Dreapta

El Salvador   Dreapta

Marea Britanie Stânga

Guinea Ecuatorială Dreapta

Eritrea   Dreapta

Estonia Dreapta

Etiopia Dreapta

Insulele Feroe Dreapta

Insulele Falkland Stânga

Fiji   Stânga

Finlanda Dreapta

Franţa   Dreapta

Guiana Franceză Dreapta

Polinezia Franceză Dreapta

Gabon Dreapta

Gambia Dreapta

Gaza Dreapta

Georgia   Dreapta

Germania Dreapta

Ghana Dreapta

Gibraltar Dreapta

Grecia   Dreapta

Groenlanda Dreapta

Grenada Stânga

Guadeloupe Dreapta

Guam   Dreapta

Guatemala    Dreapta

Guernsey Stânga

Guinea Dreapta

Guinea-Bissau Dreapta

Guyana Stânga

Haiti Dreapta

Olanda Dreapta

Honduras Dreapta

Hong Kong   Stânga

Ungaria Dreapta

Islanda Dreapta

India Stânga

Indonezia Stânga

Iran Dreapta

Irak Dreapta

Irlanda (Eire)   Stânga

Irlanda de Nord    Stânga

Insula Man   Stânga

Israel    Dreapta

Italia Dreapta

Jamaica   Stânga

Japonia   Stânga

Jersey Stânga

Iordania   Dreapta

Kazahstan    Dreapta

Kenya   Stânga

Kiribati Stânga

Coreea de Nord    Dreapta

Coreea de Sud Dreapta

Kosovo Dreapta

Kuwait Dreapta

Kârgâzstan   Dreapta

Laos Dreapta

Letonia Dreapta

Liban    Dreapta

Lesotho   Stânga

Liberia Dreapta

Libia Dreapta

Liechtenstein   Dreapta

Lituania   Dreapta

Luxembourg Dreapta

Macao Stânga

Macedonia   Dreapta

Madagascar Dreapta

Madeira   Dreapta

Malawi Stânga

Malaysia Stânga

Maldive Stânga

Mali Dreapta

Malta    Stânga

Insulele Marshall Dreapta

Martinica Dreapta

Mauritania    Dreapta

Mauritius Stânga

Mayotte   Dreapta

Mexico Dreapta

Micronesia    Dreapta

Moldova Dreapta

Monaco   Dreapta

Mongolia Dreapta

Muntenegru Dreapta

Montserrat    Stânga

Maroc   Dreapta

Mozambic Stânga

Myanmar Dreapta

Namibia   Stânga

Nauru   Stânga

Nepal    Stânga

Olanda Dreapta

Noua Caledonie   Dreapta

Noua Zeelanda Stânga

Nicaragua Dreapta

Niger Dreapta

Nigeria Dreapta

Niue Stânga

Insulele Norfolk    Stânga

Ciprul de Nord Stânga

Insulele Mariane de Nord Dreapta

Norvegia Dreapta

Oman   Dreapta

Pakistan Stânga

Palau    Dreapta

Panama   Dreapta

Papua Noua Guinee Stânga

Paraguay Dreapta

Peru Dreapta

Filipine Dreapta

Insulele Pitcairn    Stânga

Polonia Dreapta

Portugalia Dreapta

Puerto Rico Dreapta

Qatar    Dreapta

Réunion   Dreapta

Romania Dreapta

Rusia    Dreapta

Rwanda   Dreapta

Saba Dreapta

Saint Barthélemy Dreapta

Saint Kitts and Nevis    Stânga

Saint Lucia   Stânga Saint Martin Dreapta

Saint Helena Stânga

Insulele Saint Vincent şi Grenadine Stânga

Samoa Stânga

San Marino   Dreapta

Arabia Saudită Dreapta

Scoţia   Stânga

Senegal   Dreapta

Serbia   Dreapta

Insulele Seychelles Stânga

Sierra Leone Dreapta

Singapore Stânga

Slovacia Dreapta

Slovenia Dreapta

Insulele Solomon Stânga

Somalia   Dreapta

Somaliland   Dreapta

Africa de Sud   Stânga

Spania Dreapta

Sri Lanka Stânga

Sudan   Dreapta

Suriname Stânga

Swaziland Stânga

Suedia Dreapta

Elveţia Dreapta

Siria Dreapta

Tahiti    Dreapta

Taiwan Dreapta

Tadjikistan    Dreapta

Tanzania Stânga

Thailanda Stânga

Togo Dreapta

Tokelau   Stânga

Tonga   Stânga

Trinidad şi Tobago Stânga

Tunisia Dreapta

Turcia   Dreapta

Turkmenistan Dreapta

Insulele Turks & Caicos Stânga

Tuvalu Stânga

Uganda Stânga

Ucraina Dreapta

Emiratele Arabe Unite (UAE)   Dreapta

Statele Unite ale Americii Dreapta

Uruguay   Dreapta

Uzbekistan   Dreapta

Vanuatu   Dreapta

Vatican Dreapta

Venezuela    Dreapta

Vietnam   Dreapta

Insulele Virgine (britanice)   Stânga

Insulele Virgine (americane)   Stânga

Ţara Galilor Stânga

Insulele Wallis şi Futuna Dreapta

Cisiordania   Dreapta

Sahara de Vest    Dreapta

Yemen Dreapta

Zambia Stânga

Zimbabwe Stânga

Observați și voi 35% din populația globului circulă pe stânga. Așa că e bine să fiţi informaţi din timp.


_________________________________

Vrei sa fiu consilierul tău pe probleme de vacante ieftine INTRA AICI.

Citeste mai mult

Inca nu te-ai inscris la newsletter ?

Vei primi cate un email de fiecare data cand mai scriu cate ceva.

Alătură-te celorlalți 1.402 abonați

Contact

Facebook
Email

Statistici blog

  • 369.073 vizite

Translate

SOCIAL

Vrei să primești un e-mail de căte ori scriu un articol?

Abonare la blog via email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.